Despre noi

Motto:
„Cel mai mare respect îl datorăm copilului” (Juvenal)

Dragi colegi,

În luna martie a anului 2012 au fost aprobate de către Ministerul Sănătăţii şi publicate în Monitorul Oficial zece „subspecialităţi” noi în domeniul pediatriei. Între acestea se regăseşte şi „endocrinologie şi diabet pediatric”. Deşi la prima vedere această subspecialitate pare să fie în dezacord cu cele două specialităţi existente în ţara noastră şi care se adresează patologiei adultului (endocrinologia şi diabetologia) ea este în conformitate cu cea existentă, de zeci de ani, în ţările Comunităţii Europene dar şi în ţări din cele două continente americane.

Apărută firesc, vizează îngrijirea nou-născuţilor, copiilor şi adolescenţilor cu probleme de nutriţie, creştere şi dezvoltare, deficit de hormon de creştere, tulburări ale pubertăţii, patologie a tiroidei, suprarenalelor şi nu în ultimul rând diabetului zaharat, obezităţii şi sindromului metabolic.

De ce este nevoie de această subspecialiate a pediatriei ?

Pentru simplu fapt că un copil nu este un adult în miniatură ! Copilul este un organism aflat într-o continuă creştere şi dezvoltare ce suferă pe toata perioada copilăriei o continuă transformare psiho-emoţională şi hormonală având nevoi speciale pe care le poate gestiona cel mai bine medicul pediatru.

Pentru a susţine această afirmaţie aducem în discuţie numai diabetul zaharat tip 1 diagnosticat la vârsta copilăriei. Debutul diabetului zaharat la copil constituie o traumă atât pentru copil cât si pentru familie. Întrebări de felul: De ce a apărut diabetul la copilul meu? Cine este de vină? Ce trebuia sa fac să nu apară diabetul ? rămân încă fără un răspuns satisfăcător pentru părinţii copilului. Este adevărat că diabetul zaharat este incurabil, dar cu o substituţie corectă echilibrul metabolic poate fi obţinut şi ţinut „în frâu”. Pe de altă parte nu trebuie sa omitem componenta psihologică ce-şi pune amprenta atât asupra familiei cât şi asupra copilului. În aceste condiţii se pune firesc întrebarea: „cum ar reacţiona familia copilului şi copilul însuşi dacă ar fi internat într-un salon cu adulţi diabetici la care au apărut complicaţii” ? Mai putem promova ideea că un copil cu diabet zaharat nu este diferit de ceilalţi copii ci are numai „nişte” nevoi speciale ?

Pornind de la aceste realităţi un grup de pediatrii din ţara noastră au decis înfiinţarea Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Endocrinologie Pediatrică (ENDOPED).

De ce ENDOPED ? 

Din punct de vedere ştiinţific această societate doreşte continuarea manifestărilor ştiinţifice organizate sub logo-ul ENDOPED începând cu anul 2010 la Timişoara. Pentru a respecta adevărul istoric nu putem trece cu vederea manifestările ştiinţifice organizate după 1990 la Timişoara, Cluj dar şi în alte centre universitare vis a vis de patologia endocrinologică a copilului şi adolescentului.

În altă ordine de idei nu putem să nu amintim că Societatea Europeană de Endocrinologie Pediatrica (ESPE) a luat naştere încă din anul 1962, iar Societatea Internaţională de studiu a copilului diabetic (ISPAD) a fost înfiinţată în anul 1974 !

Ce-si propune ENDOPED ?

Să promoveze principiile ESPE şi ISPAD de prietenie şi colaborare, să organizeze manifestări ştiinţifice prin intermediul cărora să promoveze cele mai noi metode de diagnostic şi tratament, să ofere un cadru de formare, educare şi informare a medicilor pediatri cu „aplecare” către patologia endocrinologică, să organizeze şi să promoveze programe educaţionale de informare a populaţiei privind depistarea şi diagnosticarea bolilor în stadii incipiente, să promoveze o alimentaţie sănătoasă, raţională încă de la naşterea copilului.

ENDOPED doreşte stabilirea de parteneriate şi colaborari cu alte societăţi naţionale şi internaţionale pentru îndeplinirea obiectivelor propuse şi în spiritul statului propriu.

În loc de încheiere doresc sa ne reamintim ca:

Toţi oamenii mari au fost cândva copii. Dar puţini îşi mai aduc aminte

(Antoine de Saint-Exupery : în Micul Prinţ)

 

Cu prietenie,

Conf. dr. Velea Puiu Iulian

Preşedinte ENDOPED